Hotelul   Itaca   Contact/Rezervări


Odiseu sau Ulise, regele legendar al insulei Itaca şi protagonistul epopeii homerice Odiseea, este faimos în toată lumea datorită aventurii sale de zece ani petrecuţi în încercarea de a se reîntoarce în patrie după războiul troian şi de a-şi reafirma locul ca rege legitim al insulei Itaca. De fapt, locul exact al acestei „patrii” nu a fost stabilit cu certitudine nici până în zilele noastre. Oricum ar fi, dovezile existente tind să indice că Itaca homerică este într-adevăr insula Itaca.

 

În puţinele menţiuni ajunse până la noi din textele scriitorilor antici nu reiese că identificarea insulei Itaca din poemele homerice ar fi fost o problemă. Porfir o menţionează în anul 260 î.Hr. şi la fel istoricul Tucidide. Plutarh atestă existenţa cetăţii antice „Alalkomenes”, despre care Apollodor ne informează că se afla în actuala zonă Aetos şi că fusese construită de corinteni. Merită amintită menţiunea făcută de Aristotel în una dintre scrierile sale, „statul itacanilor”. Faptul că Itaca este aleasă ca model demonstrează că aici exista o autonomie politică organizată şi o viaţă economică.

 

În ultimii ani s-a discutat mult dacă Itaca este patria lui Ulise şi au fost sugerate mai multe propuneri pentru identificarea insulei Itaca din scrierile lui Homer. Totuşi, un studiu atent demonstrează similaritatea dintre locaţiile curente din Itaca şi cele descrise în detaliu de Homer. În plus, o altă mărturie provenită dintr-o tradiţie antică (Pseudo-Herodot) arată că Homer a trăit pe insulă o bucată bună de timp, fapt ce explică descrierea exactă pe care o face locurilor de aici. Poemele lui Homer Iliada şi Odiseea au făcut ca istoria acestui loc să fie cunoscută în lumea întreagă. În afară de Homer, mai există referinţe şi în operele altor scriitori, ca Acusilaos, care afirmă că Ithacos, Niritos şi Polyktor erau cei trei fii ai regelui Pterelaos, descendent al lui Zeus. Conform lui, soţia lui Ulise, Penelopa, era fiica regelui Icar şi a soţiei acestuia, Polykastis.


 

Săpături şi descoperiri


În Itaca nu s-au organizat niciodată campanii de săpături la scară mare. Conform unui studiu realizat în 1927 de Profesorul Apostolos Arvanitopoulos, Palmier De Grentesmenil a fost primul care a explorat insula Itaca în anul 1678. Mult mai târziu, prin 1804-1806, câteva demersuri ştiinţifice de explorare şi săpături arheologice au fost organizate de W. Gell, Dadwell şi Raikes, deşi ei au interpretat greşit geografia homerică pe teren. Potrivit lui Arvanitopoulos, doar Martino Deake a calculat amplasarea corectă a cetăţii lui Ulise în nordul insulei. El a mai afirmat şi că în Itaca existau temple închinate zeiţelor Atena, Hera şi Artemis, însă fără să le poată identifica poziţia exactă. Templul zeiţei Artemis a fost scos la lumină de săpăturile efectuate de S. Benton în Aetos. S-au găsit dovezi că templul Atenei era situat în actuala arie Kathara, care şi-ar fi luat astfel numele de la „Curata” Fecioară Atena. Dovezi ale venerării zeiţei Hera s-au găsit în peştera Loizos, care era un loc de cult, dar nu un templu. Arvanitopoulos a mai descris şi un colier splendid găsit într-un „mormânt aurit, decorat cu pietre semipreţioase scânteietoare, gravat cu scene şi inscripţii, aflat în prezent în posesia englezului Fiott Lee”. Între 1811 şi 1814, alte săpături au fost organizate de Guitera, guvernatorul de atunci al insulei care, după ce a jefuit 200 de morminte în zona Aetos, şi-a însuşit pe nedrept obiectele de aur, pe unele transformându-le în tacâmuri pentru masă, pe altele vânzându-le în Livorno pentru 6.500 de lire. H. Schliemann a făcut săpături în 1868 şi în 1878 şi a descoperit urme ale apogeului civilizaţiei din Itaca după epocile doriană şi corintiană, însă moartea subită l-a împiedicat să revină în insulă, aşa cum îşi propusese, pentru a continua căutările.

 

În 1896, în Itaca a sosit W. Dorpfeld, făcând o scurtă prospecţiune arheologică; apoi a plecat şi a revenit în 1900, însă nu după mult timp a plecat din nou. În 1905 s-au efectuat săpături conduse de W. Wollgraff şi Koecoop. Săpăturile s-au desfăşurat în multe zone, iar cele mai importante descoperiri au fost cele din zonele Melanythros şi Aetos. În 1930, British School of Archaeology a organizat o campanie de săpături condusă de W. A. Heurtley: căutările s-au concentrat asupra dealului Pilikata, a peşterii Loizos, Şcolii lui Homer şi a zonei Stavros. Heurtley scrie că „nu departe de Stavros s-a găsit o porţiune de zid datând din secolul al IV-lea î.Hr. şi un cimitir în Sf. Ilie unde morţii erau întinşi pe cărămizi convexe şi apoi acoperiţi cu acelaşi tip de cărămizi”. Tot el a adăugat că zona Pilikata a fost locuită continuu din cele mai vechi timpuri şi până la sfârşitul perioadei miceniene.

 

În perioada 1931-1933, săpăturile au fost efectuate de Konstantinos Petalas, sub supravegherea lui Nikolaos Kiparissis. În această campanie a fost scoasă parţial la lumină o peşteră despre care s-a dedus că ar fi cea în care feacii l-au lăsat pe Odiseu adormit atunci când l-au adus înapoi în patrie. Intrarea în peşteră fusese distrusă de operaţiunile romanilor de extragere a pietrei, însă interiorul, care ajunge la o adâncime de 12 metri, era intact. Această peşteră, a cărei intrare se află lângă nisipul plajei, acoperit acum de drumul pavat, a fost descrisă de Artemidorus în secolul al II-lea î.Hr., şi în 233 de Porfir, filozoful neoplatonician, care a scris un text cuprinzător despre „Peştera odiseeană a nimfelor”. S. Benton a explorat insula Itaca şi înainte, şi după războiul din 1940. Într-un articol din 1938 Heurtley afirmă că „palatul lui Odiseu se găsea pe dealul Pilikata, singura poziţie din Itaca potrivită pentru cetăţuia unui rege din perioada miceniană”. Mai mult, el spune că „mormanele de pietre descoperite pe dealul Pilikata, la sud de casa lui Blisma, sunt vestigiile unor edificii din timpul războiului troian şi de pe timpul lui Odiseu”. Arheoloaga Sylvia Benton a descris amănunţit descoperirile făcute în peştera Loizos, în special micul fragment ceramic ce poartă inscripţia „EYXHN ODYSSEI” („o rugăciune către Odiseu”), vase miceniene şi faimoasele tripoduri, primul, pe care l-a găsit Dimitrios Loizos, şi alte douăsprezece găsite de ea. În locul numit Trilagkada („Trei dale”), unde tot Benton a făcut săpături, au fost scoase la lumină multe obiecte importante din perioada miceniană şi, în afară de acestea, ruinele unei case mari cu mozaicuri splendide. Câteva dintre obiectele descoperite în peştera Loizos sunt menţionate într-o descripţie a lui Wollgraff. Printre ele, „o farfurie corintică decorată în mai multe culori şi ilustrând animale şi păsări din secolul al VII-lea î.Hr., o statuetă din fildeş reprezentând un bărbat în picioare înconjurat cu o frânghie de bronz”, despre care se spune că ar fi însuşi Ulise, şi multe alte obiecte. Scoica pe care apar inscripţii în scrierea de tip Liniar A, găsită în 1931 de Heurtley într-un puţ de pe dealul Pilikata merită cu siguranţă amintită. Profesorul Paul Faure de la Universitatea din Indiana a interpretat-o în 1989 după cum urmează: „Nimfa m-a salvat. De aceea eu, Aredatis, îi dăruiesc zeiţei Rea 100 de capre, 10 oi, 3 porci”. În ultimii ani, Profesorul Sarantis Symeonoglou efectuează săpături în sudul insulei Itaca pe coama dealului Aetos şi deasupra staţiei de desalinizare, în peştera numită „a Nimfelor”. În notiţele lui raportează că zona a fost locuită începând din jurul anului 1400 î.Hr. şi că a suferit daune majore în urma unui cutremur în 373 î.Hr.



Săpăturile arheologice din nordul insulei Itaca

 

Încă din 1994, Catedra de Arheologie a Universităţii din Ioannina, efectuează campanii de săpături în nordul insulei sub conducerea Profesorului Asistent Litsa Kontorli-Papadopoulou şi a Profesorului Athanasios Papadopoulos.

 

La Trilagkada, în sudul zonei Kalyvia, în apropiere de locul în care a făcut săpături S. Benton, şanţurile făcute pentru teste au dat la iveală ruinele unor case miceniene. În Stavros au fost prospectate două locuri: pe lotul Patrikios a fost dezgropat un mormânt elenistic mare, construit dreptunghiular, cu patru plăcuţe pe care apar literele A, B, C, D: conţine resturi rămase după incinerarea corpurilor şi obiecte de preţ (o sticlă de argint, un flacon de bronz, farfurii, inele şi un triobol de argint bătut de Liga aheeană, 165-150 î.Hr.). Pe lotul doamnei Erasmia Raftopoulou au fost identificate două porţi şi o parte a unui zid uriaş fortificat, care au fost cercetate în amănunt. În Pilikata s-au săpat şanţuri pentru studierea zidului din perioada greacă timpurie, din care Heurtley descoperise deja o porţiune. Cele două faţade sunt construite din pietre uriaşe, în timp ce interiorul este umplut cu pietre mici şi ascuţite. Au mai fost găsite şi temeliile unor case cu absidă, un zid de 31,5 metri lungime şi canale de scurgere amenajate special.

 

În zonele Agios Athanasios şi Şcoala Homerică, în estul versantului nordic al muntelui şi în sud-estul satului Exogi au fost descoperite părţi dintr-o acropolă, atestate în straturile din perioada preistorică până în cea romană. Aceste secţiuni cuprind edificii vechi cu terase artificiale care comunică între ele prin intermediul unor scări de piatră. Spre est se găsea un izvor subteran, înconjurat de o construcţie cu consolă asemănătoare cu izvoarele subterane din Micene şi Tirint. Descoperirile se găsesc la muzeele din Stavros şi Vathy.

 

În august 2010, arheologii Profesor Litsa Kontorli-Papadopoulou şi Profesor Athanasios Papadopoulos, de la Universitatea din Ioannina, au anunţat, citând o documentaţie ştiinţifică detaliată, că au descoperit palatul lui Odiseu din Itaca.

 

 

Conferinţe internaţionale despre Odiseea


Proiectul „Conferinţe Internaţionale despre Odiseea”, cu sediul permanent în Itaca, a luat naştere în 1977. La conferinţe participă profesori de diferite naţionalităţi, dar pot asista şi studenţi, cercetătorii epicii homerice şi toţi cei interesaţi. În ciuda dificultăţilor create de posibilităţile organizatorice şi financiare limitate din insulă, conferinţele s-au bucurat de succes. Acest succes se datorează participării active a unor homerişti distinşi şi publicării conferinţelor în volume speciale.

 

Din 1981, organizarea conferinţelor este supervizată de „Centrul pentru Studii Odiseene”, înfiinţat în Itaca. Actele conferinţelor internaţionale sunt publicate de Dna Machi Paizi-Apostolopoulou, istoric şi secretar general al centrului, şi alcătuiesc o serie editorială de seamă, recunoscută pe plan internaţional. Ele includ şi studii recente în legătură cu epica homerică şi se adresează atât grecilor, cât şi publicului de alte naţionalităţi, întrucât articolele în limbi străine conţin un rezumat în greacă, iar articolele în greacă conţin un rezumat tradus în alte limbi moderne.

 

Până în acest moment, au fost publicate următoarele volume:

Iliada şi Odiseea. Mit şi istorie, Itaca, 1986 (207 p.)

Casa homerică, Itaca, 1990 (257 p.)

În jurul insulei Itaca, Itaca, 1990 (53 p.)

Libaţii în cinstea lui Homer (În memoria lui I. Kakridis), Itaca, 1993 (301 p.) 

Rugăciune către Odiseu, Itaca, 1995 (375 p.)

Homerica, Itaca, 1998 (427 p.)

Disponibile la Secretariatul „Centrului pentru Studii Odiseene” (tel: 210 3611078, fax: 210 3640391), în librăriile din Itaca şi în principalele librării din Atena (Hestia, Kardamitsa, etc.).

 

Seminarele de filologie homerică şi odiseeană


O altă activitate a Centrului pentru Studii Odiseene sunt seminariile de filologie odiseeană şi homerică. Anual în Itaca au loc cursuri de perfecţionare pentru profesorii din şcoli şi licee. Evenimentul este organizat de către Primăria Itaca în colaborare cu Centrul pentru Studii Odiseene şi, de curând, cu Uniunea Naţională a Filologilor, fiind supravegheat de Ministerul Educaţiei. În felul acesta, cincizeci de filologi din diferite regiuni au anual oportunitatea de a participa în insula eroilor homerici la seminarii şi cursuri ţinute de specialişti şi de a-şi îmbogăţi experienţa de predare. Cursurile se desfăşoară anual începând din 1984. 

 

Copyright © 2018 Hotel Mentor |M.H.T.E. 04.57.Κ.01.3Α.00720.00 | Designed by the design shop | Powered by Dynacomp AEBE