Anogi – Adormirea Maicii Domnului

Biserica Sfintei Fecioare Maria din Anogi, Itaca, este construită la o altitudine de 500 m şi este considerată una dintre cele mai mari, mai importante şi mai vechi biserici din Peninsula Balcanică. Planul este în formă de bazilică (30 m lungime şi aproape 10 m lăţime) şi se spune că o parte din ea a fost construită cu 700 de ani în urmă. Interiorul bisericii este decorat în întregime cu fresce în stil bizantin. Din acest motiv, Ministerul Educaţiei şi Cultelor a declarat-o monument istoric. Minunatele icoane ale sfinţilor şi îngerilor stau mărturie a talentului pictorului, Antonios din Agrafa, care a ajuns la apogeul carierei artistice la jumătatea secolului al XVII-lea. Pictorul venea din şcoala din Vrangiana, în regiunea Agrafa, în care se păstra şi se perpetua tradiţia bizantină. Conform unei inscripţii pe o lespede de piatră din biserică, Antonios din Agrafa a realizat picturile în anul 1680. Biserica a fost avariată grav de cutremurele din 1953 şi a fost reparată prin grija şi susţinerea financiară a armatorului itacan Panos Gratsos. Frescele au fost renovate şi restaurate de specialistul Anastasios Koutsouris.

Picturile sunt dispuse pe cinci niveluri paralele pe laturile nordică şi sudică ale navei bisericii. Pe primul nivel se găsesc picturi decorative. Pe cel de-al doilea nivel sunt înfăţişaţi o serie de sfinţi al căror corp este reprezentat în întregime. La prima vedere, o parte a acestui nivel de pe peretele vestic, opus intrării principale, aminteşte de mozaicurile din bazilica San Vitale din Ravenna şi de frescele din mănăstirile de la Meteora. Hagiografia lui Constantin cel Mare şi a Sfintei Elena din biserica din Anogi prezintă multe similarităţi cu mozaicul care o înfăţişează pe Teodora în veşminte de împărăteasă în Ravenna. În cazul bisericii din Anogi, pictorul a inserat între Constantin şi Elena o cruce dublă – cunoscută mai bine cu denumirea „cruce de Lorena”, adoptată ca emblemă de generalul De Gaulle în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe cel de-al treilea nivel se găsesc portrete de sfinţi şi fericiţi inserate în medalioane circulare decorate cu ramuri de viţă-de-vie sălbatică. Pe al patrulea nivel sunt ilustrate scene din viaţa Sfintei Fecioare şi a martirilor Bisericii. Pe al cincilea şi ultimul nivel – care în anul 1910 a fost tăiat în jumătate pentru montarea unui plafon metalic fals –, pictorul zugrăveşte scene din viaţa lui Hristos. În ansamblu, picturile sunt realizate în stilul şcolilor din Grecia continentală, cu influenţe din şcoala cretană şi probabil, aşa cum am amintit, din faimoasele mozaicuri din bisericile bizantine din Ravenna.

Vathy – Biserica închinată Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Este Catedrala insulei.

Biserica, dedicată Sfintei Fecioare Maria, a fost construită în 1800. Pe acelaşi loc exista înainte o mică biserică, mărită apoi pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor enoriaşilor. Are un splendid iconostas din lemn sculptat în 1793 în stilul artei post-bizantine, de Metsovitis, şi o clopotniţă veche în stil veneţian, construită în 1820 cu piatră extrasă din muntele Nirito. Frescele bisericii sunt o capodoperă de artă bizantină.

Mănăstirea Kathara

Sfânta Mănăstire Kathara, locaş de cult şi punct de referinţă pentru toţi itacanii, se înalţă pe culmea sud-estică a muntelui homeric Nirito, la 600 m deasupra mării şi la 15 km distanţă de Vathy. Icoana Sfintei Fecioare este atribuită Sfântului Luca şi reprezintă naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Tradiţia bisericească spune că numele derivă din cuvântul „kathara”, care în dialectul local denumeşte vreascurile şi crengile tăiate şi arse pentru curăţarea unui loc. Potrivit legendei, locuitorii din Epirus, fiind persecutaţi de turco-albanezi, şi-au părăsit casele şi s-au refugiat în Itaca, unde s-au stabilit pe muntele Nirito, în zona „Mazos”, la aproximativ 400 m distanţă de locul actualei mănăstiri. La un moment dat şi-au dat seama că icoana miraculoasă a Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu lipsea dintre puţinele lucruri pe care le luaseră cu ei. Într-o noapte au văzut o lumină orbitoare pe locul în care se află astăzi locaşul de cult. În ciuda tuturor căutărilor, nu au găsit nimic acolo. La fel s-a întâmplat şi în alte nopţi, aşa că au hotărât să taie şi să ardă tufişurile şi lăstărişul ca să cureţe locul şi să vadă ce se petrece. Când focul s-a stins, au văzut o icoană care nu arsese. Toţi au recunoscut icoana Naşterii Născătoarei de Dumnezeu pe care o aveau în Epir. Fiindcă găsiseră icoana sfântă în mod miraculos printre crengile şi tufişurile arse, au numit-o „Kathariotissa”. După aceea, au construit pe locul acela o mică biserică pentru a aşeza icoana în ea.

Potrivit unei alte variante a legendei, mănăstirea ar fi fost întemeiată de adepţii ereziei catare. O altă versiune a fost expusă de autoarea Rita Tsintili-Vlisma: conform ei, în locul unde se ridică astăzi mănăstirea se găsea în Antichitate un templu al zeiţei Atena. Unul dintre multele epitete ale zeiţei era „kathara”. Cu toate acestea, arheologul şi autorul W. Gell spune că aria era consacrată zeului Apollo. Cert este că mănăstirea a început să funcţioneze în jurul anului 1696.

La câţiva paşi de mănăstire se află clopotniţa. La parter se găseşte capela Sfinţilor Constantin şi Elena. Clopotniţa s-a prăbuşit la cutremurul din 1953 şi a fost reconstruită. Din turn, panorama este splendidă: cuprinde întreaga parte sudică a insulei, o parte din estul insulei Kefalonia, insulele Echinade (în stânga), ţărmul vestic al regiunii continentale Aitoloakarnania şi, în zilele cu vizibilitate bună, ţărmul Peloponezului şi insula Zakynthos.

Sfânta Fecioară Maria Kathariotissa este considerată ocrotitoarea insulei şi este sărbătorită în fiecare an la 8 septembrie.